joi, 17 martie 2011

DUMNEZEU A ZIS…


Dumnezeu a zis: «Să fie lumină!».

Dumnezeu a zis: «Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.»

Dumnezeu a zis: «Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!».

Dumnezeu a zis: «Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii; şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.».

Dumnezeu a zis: «Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.»

Dumnezeu le-a binecuvântat şi a zis: «Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pământ.»

Dumnezeu a zis: «Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor.».

Apoi Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.»

Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: «Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.»

Şi Dumnezeu a zis: «Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.»

Cât de adevărate sunt cuvintele sfântului apostol Ioan: «La început era Cuvântul (...) Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El». Bineînţeles că aceste cuvinte sfântul apostol nu le-a scris de la sine ci a fost inspirat de Duhul Sfânt. «Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire...»

După cum putem observa din versetele citate mai sus, Dumnezeu în actul creaţiei se foloseşte de CUVÂNT.

Dumnezeu zice, se foloseşte de Cuvint atunci când porunceşte: «Să fie!».

Dumnezeu se foloseşte de Cuvânt când binecuvintează.

Dumnezeu se foloseşte de cuvânt atunci când face omului şi animalelor instructajul, ca să zic aşa, cu privire la ce să mănânce.

Putem să observăm cât de puternic era Cuvântul Său – tot ce a rostit Dumnezeu s-a împlinit întocmai. Biblia confirmă acest lucru: «Şi aşa a fost (...) Şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El».

Dumnezeu se foloseşte de Cuvânt şi atunci când dă denumirea lucrurilor create: «Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte»; «Dumnezeu a numit întinderea cer»; «Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări», şi aşa mai departe: luminătorul cel mare l-a numit «soare», luminătorul cel mic – «luna», ba mai mult de atât îi dă omului marele privilegiu de a se folosi de Cuvânt – să dea animalelor nume: «Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele. Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului…»

Dar vai! Omul nu a reuşit să păstreze această mare bucurie – bucuria Cuvântului. Omul nu a ştiut să se bucure de Cuvânt la fel cum s-a bucurat Creatorul – aproape la toate poruncile date prin Cuvânt: «Să fie!...», după ce ele s-au îndeplinit: «Şi aşa a fost…», Creatorului I se părea: «că lucrul acesta era bun…». Dumnezeu găsea plăcere în lucrurile create prin Cuvânt.

Astfel primul capitol al primei cărţi din Biblie se încheie prin cuvintele: «Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune…»

Dar vai imediat după aceia… omul cade în păcat, urmaşi lui se ucid între ei, iar lui Dumnezeu îi pare rău că a creat OMUL – «Coroana creaţiei lui Dumnezeu».

«I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui».

Cu siguranţă primul şi al doilea capitol din Geneza sunt singurele din întreaga Biblie în care Dumnezeu este bucuros şi mulţumit de marea Sa capodoperă OMUL.

luni, 7 martie 2011

ISUS HRISTOS – PRIMUL ŞI ULTIMUL CUVÂNT AL LUI DUMNEZEU


ISUS HRISTOS – PRIMUL ŞI ULTIMUL CUVÂNT AL LUI DUMNEZEU

Motto:

«La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El

era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor…»

(Ioan 1:1-3)

«După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte, ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor.»

(Coloseni 1:1-3)

PRIMA PARTE

ISUS HRISTOS – PRIMUL CUVÂNT AL LUI DUMNEZEU

Capitolul 1. «LA ÎNCEPUT DUMNEZEU…»

«Sfânta Scriptură începe cu trei cuvinte cutremător de măreţe: «LA ÎNCEPUT DUMNEZEU»… Aceste cuvinte spun totul: Dumnezeu era la început, Dumnezeu nu are, nu poate avea un început, El este începutul! «Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfărşitul» zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.»

«LA ÎNCEPUT DUMNEZEU (adică Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Sfântul Duh) a făcut cerurile şi pământul». După cum vom observa din cele ce urmează, Sfânta Treime a fost prezentă la început, spre marea ruşine a Martorilor lui Iehova care neagă Sfânta Treime, dar în acelaşi timp susţin că ei se ghidează după Biblie. Dar tocmai Biblia este cea care ne prezintă minunata prezenţă a Sfintei Treimi în actul creaţiei:

PREZENŢA TATĂLUI – «La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul» – Primul verset al Bibliei ne vorbeşte despre prezenţa Dumnezeului Tatăl;

PREZENŢA SFÂNTUL DUH – Al doilea verset din Biblie ne vorbeşte despre Sfântul Duh: «Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor».

PREZENŢA FIULUI – «La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor…» – La actul creaţie era prezent şi Dumnezeu Fiul care mai tărziu avea să se întrupească în Dumnezeu Om pentru a salva omenirea de la moarte prin moartea Sa pe crucea de pe Golgota.

Acest Dumnezeu Sfânt şi Minunat care va purta numele EMANUEL: «Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I vor pune numele Emanuel» care, tălmăcit, înseamnă: «Dumnezeu este cu noi».

Acest Dumnezeu care va purta numele ISUS HRISTOS: «Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale».

Acest Dumnezeu care va veni pe pământ în calitate de MESIA care înseamnă «CEL UNS», după cum avea să alerge sfântul apostol Andrei, «în grabă» la fratele său Simon Petru, strigând de bucurie: «Noi am găsit pe Mesia».

Acest Dumnezeu – Dumnezeu Fiul, nu numai că a fost prezent la actul creaţiei, ci mai mult de atât – «Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El». Pe acest Dumnezeu sfântul apostol Ioaan îl numeşte: «CUVÂNTUL» «La început era Cuvântul»

La început a fost Isus Hristos – primul Cuvânt al lui Dumnezeu!

duminică, 6 martie 2011

«Răscumpăraţi timpul, căci zilele sunt rele…»


«Traieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, pentru că una din ele chiar va fi.» («Live every day as if it were your last, because one of these days, it will be» – Jeremy Schwartz)

Am auzit de atătea ori această frază, încât mi-e unuia deja îmi pare banală. Am văzut şi am citit atătea interviuri cu aşa zise personae publice – pseudovipuri «stele de doi bani» sau «de mâna treia», dacă vreţi, care când sunt întrebate care e mottoul vieţi lor răspund aşa în doi peri, fără să gândească prea mult: «Traieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, pentru că una din ele chiar va fi». Şi viaţa lor de zi ci zi înseamnă: malluri, cluburi, can-canuri, sex, bărfe, limuzine, haine de firmă şi alte luxuri murdare. Mai trăieşte o zi astfel, că s-ar părea să fie ultima!

Şi pe urmă?... Un mare semn de întrebare…

«Orice zi...sa`o preţuieşti oricum ar fii...

şi nu uita... căci poate asta va fi ultima...

nimeni nu ştie... cât timp mai are de trăit...

trăieşte-ţi viaţa... încearcă să fii fericit...

umple paharu... petrece omule... şi bea...

uită amaru...ce`o mai fi mâine...vom vedea...»

Astfel ne îndeamnă un cântăreţ de manele să ne trăim zilele. Trăieşte clipa!... Ce o fi mâine om vedea…

Mâine s-ar putea să strigăm asemenea bogatului nemilostiv: «Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta».

«Trăieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, pentru că una din ele chiar va fi.» – altfel sună această frază în gura unui om chibzuit care în nici o zi din viaţa lui «nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!»

Suntem noi asemenea oameni?...

Ferice de noi dacă suntem, iar dacă nu, atunci trebuie să răscumpărăm timpul căci zilele sunt rele.

«Răscumpăraţi timpul, căci zilele sunt rele» – îi îndemna apostolul Pavel pe efeseni, îndemnul a rămas valabil şi pentru noi, deoarece zilele devin din ce mai rele iar timpul din ce în ce ma scurt.

«Traieşte-ţi viaţa ca şi cum fiecare faptă a ta ar deveni lege universal», – spunea Immanuel Kant.

«…fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume» – ne îndeamnă Cuvântul lui Dumnezeu.

Moartea este cel mai bun test al autenticităţii credinţei noastre, ea este cea care ne validează credinţa. Dacă putem spune asemenea apostolului Pavel: «Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig», atunci înseamnă că trăim în fiecare zi ca şi cum ar fi ultima.

joi, 3 martie 2011

DOAMNE DĂ-MI O CRUCE...



Doamne dă-mi o cruce, cât ar fi de grea

Numai dă-mi puterea ca s-o pot purta.


Dă-mi să beau paharul, de chin şi amar,

Dar umple-mă, Doamne, de Sfântul Tău har.


De m-ar bate-n cuie, de-aş arde pe rug,

Doar să nu scot capul din sfântul tău jug.


Hoinărind prin noapte de-aş aluneca,

Tu să-mi îndrepţi paşii spre cărarea Ta.


De-aş cădea în boală, în grele suferinţi,

Dar să nu pierd locul dintre ai Tăi sfinţi.


Chiar de-aş pierde totul pe acest pământ,

Dar să nu pierd, Doamne, Duhul Tău cel Sfânt.


De-mi vei da puterea să o pot purta,

Doamne, nicio cruce nu-mi va părea grea.

03.03.2011

Bucureşti

joi, 17 februarie 2011

«IUBEȘTE, ROAGĂ-TE ȘI RABDĂ…»


«Iubește, roagă-te și rabdă…» – este doar un vers din cântecul creștin «Ia jugul lui Cristos» pe care-l cântă formația de muzică creștină «Betania».

După ce am ascultat de câteva ori acest cântec, pe urmă, vreo două zile l-am fredonat, mai mult în gând, deoarece am o voce că mă sperii și singur de ea, mi-am dat seama că acest vers: «Iubește, roagă-te și rabdă…» conține, de fapt trei mari porunci: «IUBEȘTE!», «ROAGĂ-TE!», «RABDĂ!»…

«IUBEȘTE!...»

«Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.»poroncește Isus Hristos, iar apostolul Petru ne îndeamnă: «…ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alții, din toată inima…»

«Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Nu este altă poruncă mai mare decât aceasta.».

Marii gânditori ai tuturor timpurilor – filozofii, scriitorii, – creatorii de frumos, au încercat să găsească o defeniție pentru iubire. Talentatul scriitor ucrainean Gogol, a spus că «Iubirea este patria sufletului». Frumos spus nu?... Nu s-a lăsat mai prejos nici scriitorul român Liviu Rebreanu care a spus: «Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubești. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc.».

Mie îmi place mult cugetarea despre iubire, scrisă de renumitul scriitor, filozof, pictor și compozitor Indian Rabindranath Tagore: «Iubirea este atunci când sufletul începe să cânte și florile vieții tale înfloresc singure.».

Și totuși cea mai mare și mai frumoasă definiție care s-a rostit vreodată, cea mai cutremurătoare declarație de dragoste, incomensurabila dovadă de iubire este: «Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.».

«Tanti me amasti, ut Te odisse videaris!» – A exclamat odată un drept al Domnului: «M-ai iubit atât de mult Doamne, încât aproape Te-ai urât pe Tine Însuți!» – Aceasta este suprema dovadă de iubire. «Nimeni nu are mai mare dragoste decât aceasta ca cineva să-și pună sufletul pentru prietenii săi». Isus Hristos a murit nu numai pentru prietenii Săi, ci și pentru toți dușmanii Lui din toate timpurile, realizând ceea ce se cheamă «nebunia iubirii», prin moartea Sa pe Cruce. «Nebunia iubirii este cea mai mare binecuvântare a Cerurilor» – a spus Platon, un filozof al Greciei Antice, care a murit aproape cu trei secole și jumătate înaintea «nebuniei iubirii».

Iubește, căci iubirea «Acoperă o sumedenie de păcate» – spune apostolul Petru

«… Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit» – a spus Isus despre femeia pe care Simon fariseul o considera – «o păcătoasă».

«ROAGĂ-TE!...»

«Doamne, învaţă-ne să ne rugăm…» – l-a rugat unul dintre ucenici pe Isus Hristos.

«Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: – I-a învățat Isus cuvintele «Rugăciunii Domnești» –"Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău…».

Dar totodată le-a dat și niște povețe, cum și pentru ce să se roage: «Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii…», «Rugați-vă să nu cădeți în ispită…».

Dar ca rugăciunea să fie ascultată, Domnul i-a dat de înțeles că mai au de împlinit și niște condiții «… orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit…», «…când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva…» – credința și iertarea, acestea sunt condițiile ca rugăciunea noastră să fie ascultată de Dumnezeu.

«Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă,» – și-a îndemnat Marele Învățător discipolii înainte de a-și da viața pentru ei.

«Rugaţi-vă neîncetat.» (1 Tes. 5:17).

«…rugaţi-vă prin Duhul Sfânt,» (Iuda 1:20).

«…rugaţi-vă unii pentru alţii,» (Iacov 5:16).

«Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage!» (Iacov 5:13).

«Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.» (Iacov 5:15).

«Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.» (Iacov 5:16).

«Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer mâini curate, fără mânie şi fără îndoieli.»

«Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială;» (1 Timotei 2:9,10).

«Roagă-te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie.» – a spus preotul Teofil Paraian

Desigur, nimic nu este mai puternic decât rugăciunea.

«Rugăciunea este un liman pentru cei zbuciumaţi de furtună, o ancoră pentru cei goniţi de valuri, un toiag pentru cel ce se clatină, o comoară pentru cei săraci, o siguranţă pentru cei bogaţi, un ajutor împotriva bolilor şi o ocrotire pentru sănătate – a predicat Ioan Zlatoust.

Rugăciunea face nepieritoare bunurile ce le avem şi cu toată graba goneşte relele ce ne bântuiesc.

Rugăciunea este scăpare contra tristeţii, temelia veseliei, pricina de bucurie statornică, muma adevăratei înţelepciuni.

Cine se poate ruga cu toată puterea, fie el cel mai sărac om, el totuşi va fi cel mai bogat dintre toţi; aceluia însă, căruia îi lipseşte rugăciunea, de ar şedea chiar pe scaun împărătesc, tot este cel mai sărac dintre toţi.

Ahab nu era oare împărat, nu avea el oare aur şi argint cu prisosinţă? Dar fiindcă era lipsit de rugăciune, nu s-a dus el oare să-l caute pe Ilie, pe un om care nu avea locuinţă, nici altă haină decât un simplu cojoc? (...)

Rugăciunea este arma cea mai tare vistierie care niciodată nu se goleşte, bogăţie nesecată, liman fără valuri, temelia păcii, rădăcina, izvorul, mama tuturor bunătăţilor, mai puternică decât o împărăţie».


«RABDĂ…!»

Ce înseamnă răbdarea?...

Auzim şi rostim deseori acest cuvânt: «Aveţi răbdare să termin mai întâi cu dânsul…», «Aveţi răbdare s-o servesc pe doamna…», «Aveţi puţintică răbdare…», «Aveţi răbdare…». Răbdare, răbdare şi iar răbdare. Răbdare peste tot. «Răbdarea este ceva ce admiri la şoferul din spatele tău şi dispreţuieşti la cel din faţa ta.» – a spus cineva mai în glumă, mai în serios.

Cu răbdarea nu rezolvăm aproape nimic şi nu ne va servi niciodată la nimic. O să avem răbdare până ce funcţionarul va termina cu domnul ce a intrat înaintea noastră în biroul lui, o să avem răbdare ca vânzătorul s-o servească pe doamna ce a intrat după noi în magazin, o să avem «puţintică răbdare», o să avem răbdare… şi ce am rezolvat cu asta?... La ce ne poate servi o astfel de răbdare?...

Nici măcar Biblia nu ne îndeamnă să fim răbdători ci ne îndeamnă să fim «îndelung-răbdători» – «Drept aceea, fiţi îndelung-răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului», «Fiţi, dar, şi voi îndelung-răbdători, întăriţi inimile voastre, căci venirea Domnului s-a apropiat», «Dragostea este îndelung răbdătoare…»

«Filip, unul dintre filozofii Greciei antice, se plimba odată împreună cu unul dintre prietenii săi pe străzile cetăţii. La fereastra unei case, cineva aştepta momentul în care acesta va ajunge în dreptul său, astfel încât să arunce apă pe el, ceea ce s-a şi întâmplat. Filip, ud leoarcă, fără să schiţeze cel mai mic gest şi-a continuat discuţia cu prietenul său, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Însoţitorul său însă, s-a oprit şi s-a oferit să-l ajute pentru a-l descoperi şi pedepsi pe cel care l-a tratat atât de brutal. Foarte calm, Filip a replicat, spunându-i că nu i-a făcut nimeni nici un rău. Plin de uimire, prietenul îi spune: «Bine, dar omul acela a aruncat apă pe tine; doar eşti ud leoarcă!». «Nu – a răspuns Filip. – Greşeşti. El nu a aruncat apa pe mine, ci pe omul care crede el că aş fi!» – iată un exemplu de îndelungă răbdare.

«Răbdarea înseamnă să-ţi înfrângi pornirea către cele şapte simţăminte: ură, adoraţie, nelinişte, mânie, tristeţe, teamă, bucurie. Dacă nu te laşi cuprins de ele, însemnă că ai răbdare, că eşti liniştit şi atunci vei înţelege în curând tot mersul lucrurilor şi vei fi în armonie cu eternitatea» – astfel a definit răbdarea romancierul britanic James Clavell.

«Cum aţi ajuns la o vârstă aşa înaintată», – a întrebat reporterul pe bătrânelul care a împlinit 117 ani. «Am avut rabdare!» – răspunse zâmbind bătrânelul.

«Cu răbdarea treci şi marea» – spune un vechi proverb, dar eu cred mai mult de atât – cu răbdarea poţi ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu!

«Iubeşte, roagă-te şi rabdă!...»

Dacă iubim, ne rugăm şi răbdăm, dacă facem aceste trei lucruri, în rest putem face orice, căci cu siguranţă nu vom face lucruri rele.