sâmbătă, 1 ianuarie 2011

Deschide-I uşa lui Isus (poezie)

De vei fi mişcat vreodată
De cuvinte de dreptate…
De o teamă preacurată
Care sufletu-ţi străbate…

De un fior fierbinte-dulce
Ce îl simţi venit de sus,
Atunci să ştii că la uşa ta îţi bate
Însuşi Regele Isus!

Şi dacă a venit să bată
La uşa sufletului tău
Să ştii că Lui puţin îi pasă
De eşti tu bun sau de eşti rău.

Şi de-ai avea chiar o grămadă,
Sute de păcate grele
Vei fi alb ca de zăpadă
Domnul vine să te spele.

De-ţi sunt hainele murdare
El le va spăla în rouă
Şi din cap până-n picioare
Îţi va da o haină nouă.

Lasă-L ca să intre-n casă
Spune-I că tu eşti de vină
Că n-ai ce pune pe masă
Cu ce să-L serveşti la cină.

Spune-I că ai doar păcate
Că nu prea ai fapte bune
Spune-I lipsurile-ţi toate
Tot ce ai pe suflet spune.

Şi apoi te roagă să-ntervină
Să-ţi facă ordine-n viaţă
Şi la fiecare cină
Tot să-ţi dea câte-o povaţă.

Dar de-L primeşti doar cu gura
Şi sufletul ţi-e tot rău,
Atunci singur îţi furi căciula
Care stă pe capul tău!

Atâta vreme cât sincer
Lui Isus nu te predai,
Nu te ajută nici un înger
Ca să zbori la El în rai.

Nici lui Satan nu îi prea pasă
Cât sau cui mai eşti supus,
Atâta vreme cât în viaţă
Nu îl ai de Domn pe Isus.

Azi Isus la El te îmbie
De aceea-ţi bate-n uşă,
Să te scape de robie
Şi de a păcatului cătuşă!

Deschide uşa şi-o să vină
De îţi va da şi vin şi pâine,
Dacă azi nu-L ai la cină
Prea târziu poate fi mâine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu