DUMNEZEU A ZIS…

Dumnezeu a zis: «Să fie lumină!».

Dumnezeu a zis: «Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.»

Dumnezeu a zis: «Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!».

Dumnezeu a zis: «Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii; şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.».

Dumnezeu a zis: «Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.»

Dumnezeu le-a binecuvântat şi a zis: «Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pământ.»

Dumnezeu a zis: «Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor.».

Apoi Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.»

Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: «Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.»

Şi Dumnezeu a zis: «Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.»

Cât de adevărate sunt cuvintele sfântului apostol Ioan: «La început era Cuvântul (...) Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El». Bineînţeles că aceste cuvinte sfântul apostol nu le-a scris de la sine ci a fost inspirat de Duhul Sfânt. «Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire...»

După cum putem observa din versetele citate mai sus, Dumnezeu în actul creaţiei se foloseşte de CUVÂNT.

Dumnezeu zice, se foloseşte de Cuvint atunci când porunceşte: «Să fie!».

Dumnezeu se foloseşte de Cuvânt când binecuvintează.

Dumnezeu se foloseşte de cuvânt atunci când face omului şi animalelor instructajul, ca să zic aşa, cu privire la ce să mănânce.

Putem să observăm cât de puternic era Cuvântul Său – tot ce a rostit Dumnezeu s-a împlinit întocmai. Biblia confirmă acest lucru: «Şi aşa a fost (...) Şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El».

Dumnezeu se foloseşte de Cuvânt şi atunci când dă denumirea lucrurilor create: «Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte»; «Dumnezeu a numit întinderea cer»; «Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări», şi aşa mai departe: luminătorul cel mare l-a numit «soare», luminătorul cel mic – «luna», ba mai mult de atât îi dă omului marele privilegiu de a se folosi de Cuvânt – să dea animalelor nume: «Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele. Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului…»

Dar vai! Omul nu a reuşit să păstreze această mare bucurie – bucuria Cuvântului. Omul nu a ştiut să se bucure de Cuvânt la fel cum s-a bucurat Creatorul – aproape la toate poruncile date prin Cuvânt: «Să fie!...», după ce ele s-au îndeplinit: «Şi aşa a fost…», Creatorului I se părea: «că lucrul acesta era bun…». Dumnezeu găsea plăcere în lucrurile create prin Cuvânt.

Astfel primul capitol al primei cărţi din Biblie se încheie prin cuvintele: «Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune…»

Dar vai imediat după aceia… omul cade în păcat, urmaşi lui se ucid între ei, iar lui Dumnezeu îi pare rău că a creat OMUL – «Coroana creaţiei lui Dumnezeu».

«I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui».

Cu siguranţă primul şi al doilea capitol din Geneza sunt singurele din întreaga Biblie în care Dumnezeu este bucuros şi mulţumit de marea Sa capodoperă OMUL.

ISUS HRISTOS – PRIMUL ŞI ULTIMUL CUVÂNT AL LUI DUMNEZEU

ISUS HRISTOS – PRIMUL ŞI ULTIMUL CUVÂNT AL LUI DUMNEZEU

Motto:

«La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El

era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor…»

(Ioan 1:1-3)

«După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte, ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor.»

(Coloseni 1:1-3)

PRIMA PARTE

ISUS HRISTOS – PRIMUL CUVÂNT AL LUI DUMNEZEU

Capitolul 1. «LA ÎNCEPUT DUMNEZEU…»

«Sfânta Scriptură începe cu trei cuvinte cutremător de măreţe: «LA ÎNCEPUT DUMNEZEU»… Aceste cuvinte spun totul: Dumnezeu era la început, Dumnezeu nu are, nu poate avea un început, El este începutul! «Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfărşitul» zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.»

«LA ÎNCEPUT DUMNEZEU (adică Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Sfântul Duh) a făcut cerurile şi pământul». După cum vom observa din cele ce urmează, Sfânta Treime a fost prezentă la început, spre marea ruşine a Martorilor lui Iehova care neagă Sfânta Treime, dar în acelaşi timp susţin că ei se ghidează după Biblie. Dar tocmai Biblia este cea care ne prezintă minunata prezenţă a Sfintei Treimi în actul creaţiei:

PREZENŢA TATĂLUI – «La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul» – Primul verset al Bibliei ne vorbeşte despre prezenţa Dumnezeului Tatăl;

PREZENŢA SFÂNTUL DUH – Al doilea verset din Biblie ne vorbeşte despre Sfântul Duh: «Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor».

PREZENŢA FIULUI – «La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor…» – La actul creaţie era prezent şi Dumnezeu Fiul care mai tărziu avea să se întrupească în Dumnezeu Om pentru a salva omenirea de la moarte prin moartea Sa pe crucea de pe Golgota.

Acest Dumnezeu Sfânt şi Minunat care va purta numele EMANUEL: «Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I vor pune numele Emanuel» care, tălmăcit, înseamnă: «Dumnezeu este cu noi».

Acest Dumnezeu care va purta numele ISUS HRISTOS: «Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale».

Acest Dumnezeu care va veni pe pământ în calitate de MESIA care înseamnă «CEL UNS», după cum avea să alerge sfântul apostol Andrei, «în grabă» la fratele său Simon Petru, strigând de bucurie: «Noi am găsit pe Mesia».

Acest Dumnezeu – Dumnezeu Fiul, nu numai că a fost prezent la actul creaţiei, ci mai mult de atât – «Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El». Pe acest Dumnezeu sfântul apostol Ioaan îl numeşte: «CUVÂNTUL» – «La început era Cuvântul»

La început a fost Isus Hristos – primul Cuvânt al lui Dumnezeu!

«Răscumpăraţi timpul, căci zilele sunt rele…»

«Traieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, pentru că una din ele chiar va fi.» («Live every day as if it were your last, because one of these days, it will be» – Jeremy Schwartz)

Am auzit de atătea ori această frază, încât mi-e unuia deja îmi pare banală. Am văzut şi am citit atătea interviuri cu aşa zise personae publice – pseudovipuri «stele de doi bani» sau «de mâna treia», dacă vreţi, care când sunt întrebate care e mottoul vieţi lor răspund aşa în doi peri, fără să gândească prea mult: «Traieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, pentru că una din ele chiar va fi». Şi viaţa lor de zi ci zi înseamnă: malluri, cluburi, can-canuri, sex, bărfe, limuzine, haine de firmă şi alte luxuri murdare. Mai trăieşte o zi astfel, că s-ar părea să fie ultima!

Şi pe urmă?... Un mare semn de întrebare…

«Orice zi...sa`o preţuieşti oricum ar fii...

şi nu uita... căci poate asta va fi ultima...

nimeni nu ştie... cât timp mai are de trăit...

trăieşte-ţi viaţa... încearcă să fii fericit...

umple paharu... petrece omule... şi bea...

uită amaru...ce`o mai fi mâine...vom vedea...»

Astfel ne îndeamnă un cântăreţ de manele să ne trăim zilele. Trăieşte clipa!... Ce o fi mâine om vedea…

Mâine s-ar putea să strigăm asemenea bogatului nemilostiv: «Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta».

«Trăieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, pentru că una din ele chiar va fi.» – altfel sună această frază în gura unui om chibzuit care în nici o zi din viaţa lui «nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!»

Suntem noi asemenea oameni?...

Ferice de noi dacă suntem, iar dacă nu, atunci trebuie să răscumpărăm timpul căci zilele sunt rele.

«Răscumpăraţi timpul, căci zilele sunt rele» – îi îndemna apostolul Pavel pe efeseni, îndemnul a rămas valabil şi pentru noi, deoarece zilele devin din ce mai rele iar timpul din ce în ce ma scurt.

«Traieşte-ţi viaţa ca şi cum fiecare faptă a ta ar deveni lege universal», – spunea Immanuel Kant.

«…fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume» – ne îndeamnă Cuvântul lui Dumnezeu.

Moartea este cel mai bun test al autenticităţii credinţei noastre, ea este cea care ne validează credinţa. Dacă putem spune asemenea apostolului Pavel: «Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig», atunci înseamnă că trăim în fiecare zi ca şi cum ar fi ultima.

DOAMNE DĂ-MI O CRUCE...

Doamne dă-mi o cruce, cât ar fi de grea

Numai dă-mi puterea ca s-o pot purta.

Dă-mi să beau paharul, de chin şi amar,

Dar umple-mă, Doamne, de Sfântul Tău har.

De m-ar bate-n cuie, de-aş arde pe rug,

Doar să nu scot capul din sfântul tău jug.

Hoinărind prin noapte de-aş aluneca,

Tu să-mi îndrepţi paşii spre cărarea Ta.

De-aş cădea în boală, în grele suferinţi,

Dar să nu pierd locul dintre ai Tăi sfinţi.

Chiar de-aş pierde totul pe acest pământ,

Dar să nu pierd, Doamne, Duhul Tău cel Sfânt.

De-mi vei da puterea să o pot purta,

Doamne, nicio cruce nu-mi va părea grea.

03.03.2011

Bucureşti