Chemare (poezie)

Cum de reuşeşti, creştine,
Să zâmbeşti, să fii curat,
Printre lacrimi şi suspine
De cine eşti tu mângâiat?

Nu te-nspăimântă moartea,
De parcă-ai fi nemuritor,
Sau îţi stă deschisă poarta
Cerului mai sus de nor?

„Eu zâmbesc, căci văd Lumina
Ce ne-a fost dată de Sus!
Eu am rupt demult cortina
Ce mă despărţea de Domnul Isus!”

În lumea asta rea şi rece
Doar creştinii nu sunt reci,
Căci ei ştiu că pofta trece,
Dar Lumina e pe veci!

Pofta vine, pofta trece
Doar păcatele rămân
Nu are rost să rămâi rece
Un străin şi un păgân.

Ucigaşii şi curvarii
De Isus cu toţii sunt iertaţi
Mincinoşii şi tâlharii
Toţi devin în Domnul fraţi.

Vino doar cât Isus mai cheamă
Vino, până nu-i târziu.
Hai, răspunde-I fără teamă
„Vin Isuse, Doamne vin!”