Comparaţie (poezie)

Tu eşti Mare Cuvânt.
Eu nu sunt decât pământ.
Tu eşti Marea mea Lumină
Eu nu-s decât colb şi tină.

Tu eşti Marele Împărat
Eu nu sunt decât păcat.
Tu eşti Leul ce Puternic
Eu nu-s decât un hoit vremelnic.

Tu eşti Mielul cel mai Blând
Eu sunt lupul cel flămând
Tu pe cruce ai murit
Eu am râs şi Te-am hulit!

Ţi-ai dat viaţa pentru mine
Purtând o moarte de ruşine.
Ai răbdat hulă şi-ocară
Pentru mine-un lup şi-o fiară.

Ţi-ai dat viaţa pic cu pic
Pentru un vierme de nimic,
Pentru mine-o secătură
Ţi-ai dat viaţa fără ură.

Şi pe cruce cu iubire
M-ai iertat dintr-o privire.
„Iartă-l Doamne de păcat!” –
Pentru mine Te-ai rugat.

„Că nu ştie ce-a făcut!”
Cum nu ştiu? Eu Te-am vândut!
Pentru-o mână de arginţi
La preoţii cei prea sfinţi.

Şi când Tu ai sângerat
Ca să mă speli de păcat
Te-am hulit şi Te-am scuipat
Te-am biciuit şi am strigat.

Cu preoţii cei mari
Te-am ucis între tâlhari.
Iar pe când ai înviat
Am strigat că Te-au furat.

Am dat mită, am dat bani
Am dat aur la romani.
Eu pe toţi i-am cumpărat
Doar să neg că a înviat

Iar pe cei ce Te-au vestit
La moarte i-am osândit
Şi cu pietre i-am ucis
Numele Ţi-am interzis.

De la răsărit la apus
Să nu aud de Isus.
De la apus la răsărit
Moarte celui ce-a rostit.

Iar când ai ajuns vestit
Eu am spus că-i doar un mit,
O legendă, o poveste,
În care-adevăr nu este.

Ba că nu erai deloc
Şi de-ai fost n-ai fost proroc,
Nici Mesia Salvator,
Ci un biet rătăcitor.

Unii când m-au întrebat
Le-am spus c-ai fost un democrat,
Altora să fiu pe plac
Le-am spus c-ai fost maniac.

Adevăr?… Nu am spus un strop,
Dar tot n-am putut să-ngrop
Numele de Isus Hristos,
Lumii îi părea frumos.

Dar şi de aici am tras folos
Căci Te-am bătut în efigii
Te-am împărţit în religii:
Francmasonii, spiritiştii,
Teosofii, ocultiştii…

Pe unii i-am numit zei
Pe-alţii i-am făcut atei
Dar totul e deşărtăciune
Nu am putut să Te şterg din lume.

Numele Tău Cel Preasfânt
Stă azi pe orişice mormânt.
Peste tot unde te-ai duce
Vezi o cruce la răscruce.

De aş şterge din Calvare
Din icoane, din altare…
Din fresce de mănăstire
Chipul Tău plin de iubire

Cel născut dintr-o femeie,
Prin istorii şi muzee,
Prin galerii şi pinacoteci…
Tu rămâi Doamne pe veci.

Azi eşti pomenit de clerici
Prin capele, prin biserici
Doamne chiar cei răi de gură
Te pomenesc şi când înjură.

Dar se împlinesc, Doamne, anii
Şi zadarnice strădanii
De a şterge numele Tău
Vin din partea celui rău.

E o trudă inutilă
Ţi se face Doamne, milă
De bietul om – o unealtă,
Un ciocan, o simplă daltă.

Un instrument de temut,
În mâna lui Belzebuth.
Care încă din Eden, din pom
S-a tot folosit de om.

Căci satan are puterea
Şi omul îi ascultă vrerea.
Acesta-i adevărul trist
Orice om e-un „Antichrist”.

Când încalcă Sfânta Lege
Nu pricepe, nu-nţelege.
Dar Dumnezeu e iubire
El ne iartă în neştire.