«Iubește, roagă-te și rabdă…» – este doar un vers din cântecul creștin «Ia jugul lui Cristos» pe care-l cântă formația de muzică creștină «Betania».
După ce am ascultat de câteva ori acest cântec, pe urmă, vreo două zile l-am fredonat, mai mult în gând, deoarece am o voce că mă sperii și singur de ea, mi-am dat seama că acest vers: «Iubește, roagă-te și rabdă…» conține, de fapt trei mari porunci: «IUBEȘTE!», «ROAGĂ-TE!», «RABDĂ!»…
«IUBEȘTE!...»
«Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.» – poroncește Isus Hristos, iar apostolul Petru ne îndeamnă: «…ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alții, din toată inima…»
«Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Nu este altă poruncă mai mare decât aceasta.».
Marii gânditori ai tuturor timpurilor – filozofii, scriitorii, – creatorii de frumos, au încercat să găsească o defeniție pentru iubire. Talentatul scriitor ucrainean Gogol, a spus că «Iubirea este patria sufletului». Frumos spus nu?... Nu s-a lăsat mai prejos nici scriitorul român Liviu Rebreanu care a spus: «Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubești. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc.».
Mie îmi place mult cugetarea despre iubire, scrisă de renumitul scriitor, filozof, pictor și compozitor Indian Rabindranath Tagore: «Iubirea este atunci când sufletul începe să cânte și florile vieții tale înfloresc singure.».
Și totuși cea mai mare și mai frumoasă definiție care s-a rostit vreodată, cea mai cutremurătoare declarație de dragoste, incomensurabila dovadă de iubire este: «Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.».
«Tanti me amasti, ut Te odisse videaris!» – A exclamat odată un drept al Domnului: «M-ai iubit atât de mult Doamne, încât aproape Te-ai urât pe Tine Însuți!» – Aceasta este suprema dovadă de iubire. «Nimeni nu are mai mare dragoste decât aceasta ca cineva să-și pună sufletul pentru prietenii săi». Isus Hristos a murit nu numai pentru prietenii Săi, ci și pentru toți dușmanii Lui din toate timpurile, realizând ceea ce se cheamă «nebunia iubirii», prin moartea Sa pe Cruce. «Nebunia iubirii este cea mai mare binecuvântare a Cerurilor» – a spus Platon, un filozof al Greciei Antice, care a murit aproape cu trei secole și jumătate înaintea «nebuniei iubirii».
Iubește, căci iubirea «Acoperă o sumedenie de păcate» – spune apostolul Petru
«… Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit» – a spus Isus despre femeia pe care Simon fariseul o considera – «o păcătoasă».
«ROAGĂ-TE!...»
«Doamne, învaţă-ne să ne rugăm…» – l-a rugat unul dintre ucenici pe Isus Hristos.
«Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: – I-a învățat Isus cuvintele «Rugăciunii Domnești» –"Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău…».
Dar totodată le-a dat și niște povețe, cum și pentru ce să se roage: «Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii…», «Rugați-vă să nu cădeți în ispită…».
Dar ca rugăciunea să fie ascultată, Domnul i-a dat de înțeles că mai au de împlinit și niște condiții «… orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit…», «…când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva…» – credința și iertarea, acestea sunt condițiile ca rugăciunea noastră să fie ascultată de Dumnezeu.
«Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă,» – și-a îndemnat Marele Învățător discipolii înainte de a-și da viața pentru ei.
«Rugaţi-vă neîncetat.» (1 Tes. 5:17).
«…rugaţi-vă prin Duhul Sfânt,» (Iuda 1:20).
«…rugaţi-vă unii pentru alţii,» (Iacov 5:16).
«Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage!» (Iacov 5:13).
«Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.» (Iacov 5:15).
«Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.» (Iacov 5:16).
«Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer mâini curate, fără mânie şi fără îndoieli.»
«Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială;» (1 Timotei 2:9,10).
«Roagă-te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie.» – a spus preotul Teofil Paraian
Desigur, nimic nu este mai puternic decât rugăciunea.
«Rugăciunea este un liman pentru cei zbuciumaţi de furtună, o ancoră pentru cei goniţi de valuri, un toiag pentru cel ce se clatină, o comoară pentru cei săraci, o siguranţă pentru cei bogaţi, un ajutor împotriva bolilor şi o ocrotire pentru sănătate – a predicat Ioan Zlatoust.
Rugăciunea face nepieritoare bunurile ce le avem şi cu toată graba goneşte relele ce ne bântuiesc.
Rugăciunea este scăpare contra tristeţii, temelia veseliei, pricina de bucurie statornică, muma adevăratei înţelepciuni.
Cine se poate ruga cu toată puterea, fie el cel mai sărac om, el totuşi va fi cel mai bogat dintre toţi; aceluia însă, căruia îi lipseşte rugăciunea, de ar şedea chiar pe scaun împărătesc, tot este cel mai sărac dintre toţi.
Ahab nu era oare împărat, nu avea el oare aur şi argint cu prisosinţă? Dar fiindcă era lipsit de rugăciune, nu s-a dus el oare să-l caute pe Ilie, pe un om care nu avea locuinţă, nici altă haină decât un simplu cojoc? (...)
Rugăciunea este arma cea mai tare vistierie care niciodată nu se goleşte, bogăţie nesecată, liman fără valuri, temelia păcii, rădăcina, izvorul, mama tuturor bunătăţilor, mai puternică decât o împărăţie».
«RABDĂ…!»
Ce înseamnă răbdarea?...
Auzim şi rostim deseori acest cuvânt: «Aveţi răbdare să termin mai întâi cu dânsul…», «Aveţi răbdare s-o servesc pe doamna…», «Aveţi puţintică răbdare…», «Aveţi răbdare…». Răbdare, răbdare şi iar răbdare. Răbdare peste tot. «Răbdarea este ceva ce admiri la şoferul din spatele tău şi dispreţuieşti la cel din faţa ta.» – a spus cineva mai în glumă, mai în serios.
Cu răbdarea nu rezolvăm aproape nimic şi nu ne va servi niciodată la nimic. O să avem răbdare până ce funcţionarul va termina cu domnul ce a intrat înaintea noastră în biroul lui, o să avem răbdare ca vânzătorul s-o servească pe doamna ce a intrat după noi în magazin, o să avem «puţintică răbdare», o să avem răbdare… şi ce am rezolvat cu asta?... La ce ne poate servi o astfel de răbdare?...
Nici măcar Biblia nu ne îndeamnă să fim răbdători ci ne îndeamnă să fim «îndelung-răbdători» – «Drept aceea, fiţi îndelung-răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului», «Fiţi, dar, şi voi îndelung-răbdători, întăriţi inimile voastre, căci venirea Domnului s-a apropiat», «Dragostea este îndelung răbdătoare…»
«Filip, unul dintre filozofii Greciei antice, se plimba odată împreună cu unul dintre prietenii săi pe străzile cetăţii. La fereastra unei case, cineva aştepta momentul în care acesta va ajunge în dreptul său, astfel încât să arunce apă pe el, ceea ce s-a şi întâmplat. Filip, ud leoarcă, fără să schiţeze cel mai mic gest şi-a continuat discuţia cu prietenul său, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Însoţitorul său însă, s-a oprit şi s-a oferit să-l ajute pentru a-l descoperi şi pedepsi pe cel care l-a tratat atât de brutal. Foarte calm, Filip a replicat, spunându-i că nu i-a făcut nimeni nici un rău. Plin de uimire, prietenul îi spune: «Bine, dar omul acela a aruncat apă pe tine; doar eşti ud leoarcă!». «Nu – a răspuns Filip. – Greşeşti. El nu a aruncat apa pe mine, ci pe omul care crede el că aş fi!» – iată un exemplu de îndelungă răbdare.
«Răbdarea înseamnă să-ţi înfrângi pornirea către cele şapte simţăminte: ură, adoraţie, nelinişte, mânie, tristeţe, teamă, bucurie. Dacă nu te laşi cuprins de ele, însemnă că ai răbdare, că eşti liniştit şi atunci vei înţelege în curând tot mersul lucrurilor şi vei fi în armonie cu eternitatea» – astfel a definit răbdarea romancierul britanic James Clavell.
«Cum aţi ajuns la o vârstă aşa înaintată», – a întrebat reporterul pe bătrânelul care a împlinit 117 ani. «Am avut rabdare!» – răspunse zâmbind bătrânelul.
«Cu răbdarea treci şi marea» – spune un vechi proverb, dar eu cred mai mult de atât – cu răbdarea poţi ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu!
«Iubeşte, roagă-te şi rabdă!...»
Dacă iubim, ne rugăm şi răbdăm, dacă facem aceste trei lucruri, în rest putem face orice, căci cu siguranţă nu vom face lucruri rele.
Excelent eseu! Pacat ca cei de la Resurse Crestine nu l-au recomandat inca. Dar preupun ca tu esti de vina! Nu te cheama Michael Purse, ci ai un nume prea romanesc, ca sa fi in atentia lor!
RăspundețiȘtergereimi place foarte mult eseul, mai ales partea cu rabdarea...sunt de parere ca in fond nu avem alta alegere decat sa avem rabdare, dar totusi adevaratul sens a rabdarii nu este numai acela de a astepta.
RăspundețiȘtergereCantarea de care ai amintit e compusa de fr. Niculita . L-am cunoscut personal. http://nicolaemoldoveanu.blogspot.com/
RăspundețiȘtergerehttp://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Moldoveanu
Multumesc pt email .Imi place blog-ul tau .
http://parereataconteaza1.wordpress.com/2011/02/24/ceva-special-merita-vizionat/