Vă ordon: Urcați Calvarul!

«O, nu-s mai tari ispitele ca harul

Ce l-ai primit ca să le poţi răbda,

Căci nu se cere-ntâi să urci Calvarul,

Ci-ntâi primeşti puterea a-l urca.»

(Costache Ioanid)

Desigur cunoaștem cu toții legendarul ordin emis de generalul Ion Antonescu pe 22 iunie 1941, în celebra luptă cunoscută sub numele de «Bătălia de la Țiganca»: «Ostaşi, vă ordon: Treceţi Prutul!».

Și ostașii au trecut Prutul și 4271 dintre ei și-au dat viața pentru eliberarea Basarabiei.

Un adevărat ostaș ascultă ordinul comandantului său, chiar și atunci când acest ordin îl costă viața! Când comandantul său îi cere să moară. El moare!

Domnul Dumnezeu este numit «Dumnezeul Oştirilor».

El este «Împăratul împăraţilor şi Domnul Domnilor.» În Psalmul 2 scrie: «Împăraţi ai pământului, purtaţi-vă cu frică, daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie şi ca să nu pieriţi pe calea voastră».

Într-una din aceste oştiri ale Dumnezeului Celui Preaînalt suntem înrolați şi noi. Iar comandantul suprem a emis ordinul: «Creștini, vă ordon: Urcați Calvarul!..»

Poate părea cam dur, dar acesta este adevărul – Isus Hristos ne ordonă să urcăm Calvarul!

Am auzit pe foarte mulți subalterni ai lui Hristos, ofițeri în oștirea Lui, care predică aproape, sau chiar, plângând, prezentându-ne pe un Isus care stă în genunchi și se roagă de păcătoși ca să vină la El.

Fals!.. Total fals!.. «Folclor!» – spune fratele nostru în Hristos Florin Ianovici în una din mișcătoarele sale predici.

Imaginați-vă un Isus Hristos îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sân cu un brâu de aur, cu capul și părul alb ca lâna albă și ca zăpada, cu ochii ca para focului, cu picioarele asemenea aramei arse în cuptor,

cu un glas puternic – ca un vuiet de ape de munte, ținând în mâna dreaptă șapte stele, iar din gură ieșindu-I o sabie ascuțită cu două tăișuri, cu fața ca soarele când strălucește în puterea lui…

Credeți că acest Isus Hristos – «Împăratul slavei», «Împăratul împăraţilor şi Domnul Domnilor», «Alfa și omega», «Cel care îi va judeca pe cei vii, și pe cei și morți», stă în genunchi, plânge și se roagă de noi să intrăm în Împărăția Lui?..

Apostolul Ioan când l-a văzut, spune că a căzut la picioarele lui ca un mort.

Isus Hristos Comandantul Suprem al Armatei Cerești, și al întregii sale oștiri pământești se comportă ca un adevărat comandant – a emis ordinul: «Creștini, vă ordon: Urcați Calvarul!» Isus Hristos niciodată nu s-a rugat de nimeni. El a poruncit!

«Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni», – i-a poruncit lui Petru și Andrei.

«Vino după Mine» – i-a poruncit și vameșului Matei.

«Vino după Mine (…) Și lasă morții să-și îngroape morții», – i-a poruncit altui ucenic.

«Scoală-te (…) ridică-ți patul și du-te acasă» – a poruncit slăbănogului.

«Îndrăznește fiică! Credința ta te-a tămăduit», – a poruncit și femeii bolnave.

«Dați-vă la o parte, căci fetița n-a murit, ci doarme!» – a poruncit mulțimii din casa lui Iair.

«Facă-vi-se după credința voastră!» – a spus orbilor.

«Pleacă Satano!» – a poruncit Diavolului.

«Duceți-vă», – în turma cu porci cu voi, a poruncit dracilor.

«Pocăiți-vă căci Împărăția cerurilor este aproape» – poruncea mulțimii.

«Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna.» – își chema soldații.

«Luati jugul Meu asupra voastră…»,

«Lepădați-vă de sine»,

«Luați-vă crucea și urmați-Mă…» – Vă ordon: Urcați Calvarul!

Mai avem impresia că Isus Hristos stă în genunchi, plânge și se roagă de noi?...

Ca un adevărat comandat, El și-a dat viața pentru noi – ostașii săi. Ne iubește, ne ordonă, dar dacă îi nesocotim ordinele… Curtea Marțială… e o nimica toată pe lângă judecata de apoi. – «Plecați de la Mine blestemaților că nu vă cunosc de unde sunteți…»

Ni se mai pare o poruncă dură: «Urcați Calvarul!»?...

Dar ce părere avem despre porunci ca: «Iubiți-vă aproapele…» și «Rugați-vă pentru dușmanii voștri…», sau de porunci ca «Nu judecați…», «Nu vă îngrijorați…», dar de porunca: «Nu vă strângeți comori…»?...

Trăgând în jugul lui Hristos, ducându-ne crucea în spate, pas cu pas să urcăm Calvarul, căci acolo sus la piciorul crucii Sale se întâmplă «două minuni – spunea Wilhelm Busc – Minunea iubirii Lui imense și a păcatului meu mult».

O roabă din Israel

MATERIAL IN LUCRU

Zodia Mielului

«Îngroziţi-vă şi tremuraţi!... Tremuraţi şi îngroziţi-vă!... A sosit ceasul!... Zodia Mielului e pe cer! Vai de cei nenăscuţi în zodia Mielului!... Foc şi pucioasă vor picura din cer pe conştiinţa lor de paie! 666 de picături – semnul fiarei…» – sunt cuvintele bătrânului Gamaliel, un personaj fictiv din romanul «Timpul nu vindecă rănile», scris de mine, în limba ucraineană. Un personaj pe care l-am creat cu mare greutate, dar foarte reușit, cred eu, ceva între înțeleptul lui Vasile Zemlyak, din filmul «Babilon XX» și profetul lui Nicolae Breban din romanul «Animale bolnave» – un bătrânel pe care cetatea îl crede nebun, dar totodată și înțelept, un ciudat ce umblă însoțit de un țap cu un singur corn, de care oamenii râd, dar se și îngrozesc de proorocirile lui.

Dar aproape când terminam de scris romanul, mi-am dat seama cât de important este mesajul personajului meu fictiv: «Zodia Mielului e pe cer! Vai de cei nenăscuți în zodia mielului!» – Ei, ce părere aveți de acest mesaj?...

De multe ori aud pe câte unul care se laudă cu zodia lui (ați auzit și dumneavoastră, sunt sigur de asta): «Eu sunt leu!». Iar altul spune cu mândrie: «Eu sunt berbec – încăpățânat, nu las nimic dintr-al meu!..», sau alții dimpotrivă se plâng de zodia lor: «Vai în ce zodie nenorocită m-am născut!..». Vi s-a întâmplat vreodată să vă întrebe cineva: «În ce zodie te-ai născut?..». Oamenii sunt foarte preocupați de ceea ce le prezice zodia lor, vor să afle zilnic dacă e o zi bună pentru ei de a face un anumit lucru. Vor să-și cunoască viitorul, oricare ar fi acesta.

“Să nu fie la tine nimeni…care să aibă meșteșugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morți. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului…” – spune Cuvântul lui Dumnezeu în Deuteronom 18, 10-12. Știm cu toții foarte bine ce a pățit regele Saul, când s-a dus la vrăjitoarea din En-Dor. Dacă cineva nu știe va găsi povestea în întâia carte a lui Samuel cap 28.

«Dar bine, bine – poate că vor spune unii. – Noi nu mergem la vrăjitori și ghicitori, sau la cititori în stele…». Nici nu e nevoie! La ce să mergem la ei?... La ce să pierdem timp și bani, dacă ei vin la noi?...

Vrăjitorii, ghicitorii, cititorii în stele – toți intră în casele noastre și ne prezic viitorul, aproape gratis, contra unui abonament tv, sau radio. Îi găsești în cutia poștală când îți iei ziarul sau revista la care ești abonat. Sigur îi vei găsi acolo! Dacă nu îi găsești înseamnă că ești abonat la «Creștinul azi» sau altă revistă creștină. Stai comod în fotoliu, iar Iliuță sau Magda, sau mai știu eu cine îți va prezice viitorul. Nu e nevoie să mergi la mama Omida.

Ar trebui să fie atât de important pentru un om în ce zodie s-a născut?..

Cred că cel mai important lucru pentru un om este nu în ce zodie s-a născut, ci dacă s-a născut din nou?... Aceasta este marea problemă a omului.

«Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.», «Adevărat, adevărat îţi spun, că dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.» – sunt sigur că ați recunoscut cuvintele Mântuitorului, pe care le-a rostit lui Nicodim.

«… fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.»

Toți cei care sunt născuți din nou, sunt născuți în zodia Mielului!

În zodia Mielului despre care spunea apostolul Petru că este – «fără cusur şi fără prihană.»

În zodia Mielului despre care profetul Isaia a spus: «…a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc»

În zodia acelui Miel despre care Apostolul Ioan a rostit cele mai frumoase cuvinte care au fost rostite vreodată pe pământ, cele mai frumoase cuvinte scrise vreodată, cele mai frumoase cuvinte din Biblie, dacă vreți, ele sunt: «Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!»

Atunci m-au condamnat la moarte

Poate nu o să vă vină să credeți, dar eu, autorul acestor rânduri am fost condamnat la moarte!

Da, la moarte! Sună îngrozitor, nu?...

Stăteam în boxa acuzaţilor şi nu-mi venea să cred urechilor acuzele pe care le rostea avocatul acuzării, la adresa mea:

«Onorată instanţă, acesta este omul pe care l-a făcut Dumnezeu din noroi, iar el s-a răzvrătit împotriva Lui călcând singura poruncă pe care o primise, iar pe urmă în loc să-I ceară iertare Creatorului său s-a ascuns de faţa Lui, fapt pentru care Dumnezeu l-a blestemat şi l-a izgonit din grădină Sa.

Acesta este omul care şi-a ucis din invidie fratele şi când sângele acestuia striga către Dumnezeu, el a răspuns arogant: «Sunt eu păzitorul fratelui meu?».

Acesta este omul despre care Dumnezeu a spus: «Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare, şi până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.» Din cauza lui, Dumnezeu a distrus prin potop orice făptură care se mişca pe pământ, atât păsările cât şi vitele şi fiarele, tot ce se târa pe pământ.

Acesta este omul pentru care Dumnezeu a distrus prin foc cetăţile Sodoma şi Gomora, deoarece păcatul lui era nespus de greu.

Acesta este omul care şi-a izgonit propriul fiu, împreună cu mama lui, în deşertul Beer-Şeba de era să moară de sete şi de foame.

Acesta este omul care şi-a înşelat fratele, cumpărând de la el dreptul de întâi născut cu un castron de ciorbă de linte, iar pe urmă i-a furat şi binecuvântarea părintească.

Acesta este omul care și-a aruncat fratele într-o groapă, iar mai apoi l-a vândut cu douăzeci de arginți negustorilor madianiţi, care l-au dus rob în Egipt.

Acesta este omul care s-a uitat în toate părţile şi, văzând că nu este nimeni, a omorât un Egiptean şi l-a ascuns în nisip.

Acesta este omul care a disprețuit cuvântul Domnului, făcând ce e rău înaintea Lui lovind cu sabia pe generalul Urie Hetitul, și luând apoi pe nevasta acestuia.

Acesta este omul căruia i-a spus Dumnezeu «Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei. Căci răutatea ei s-a suit până la Mine!», iar el a nu a ascultat pe Domnul ci a fugit din fața Lui, fapt pentru care a fost aruncat de pe corabie în apă.

Acesta este omul care s-a lepădat de Fiul lui Dumnezeu și nu odată ci de trei ori.

Dar ce să mai lungim atâta? Acesta este omul care și-a trădat Dumnezeul pentru treizeci de arginți!..

Cer condamnarea lui la moarte!»

Deodată s-a ridicat avocatul apărării.

Mi-a fost dat din oficiu, fără ca eu măcar să ştiu şi a strigat: «Destul!»?

Apoi s-a întors către instanță și cu voce blândă a spus:

«Onarată instanţă, acesta este Omul pe care Dumnezeu l-a creat după chipul Său, l-a creat după chipul lui Dumnezeu, iar pe urmă l-a binecuvântat, e drept că acest om a greşit şi că s-a ascuns, dar Dumnezeu i-a cusut haine din piele şi l-a îmbrăcat ca să nu fie gol şi pe urmă i-a promis salvarea rostind prima prorocire din lume: «Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.» – această prorocire L-a costat viaţa Fiului Său.

Acesta este omul care s-a lăsat ucis de către fratele său, pentru că era drept şi plăcut în ochii lui Dumnezeu.

Acesta este omul căruia Dumnezeu i-a spus «Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea», şi căruia după potop i-a spus: «Fac un legământ cu tine că nici o făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului, şi nu va mai veni potop ca să pustiască pământul.» Şi pentru acest om, a pus Dumnezeu curcubeul pe cer ca semn al legământului rostit.

Acesta este omul la care Dumnezeu a trimis îngerii să-l scoată afară din cetate ca să nu piară la un loc cu păcătoşii Sodomei şi Gomorei.

Acesta este omul care din dragoste pentru Dumnezeu a fost gata să-şi aducă fiul ca ardere de tot pe muntele din ţara Moria.

Acesta este omul pe care tatăl său l-a binecuvântat ca să i se supună toate noroadele, şi neamurile să se închine înaintea lui şi să fie stăpânul fraţilor săi.

Acesta este omul pe care l-a trimis Dumnezeu, înaintea fraților săi în Egipt și l-a pus stăpân peste toată casa lui Faraon, ca să poată scăpa viața tatălui și fraților săi.

Acesta este omul căruia i-a vorbit Dumnezeu din rugul aprins și i-a spus «Eu te voi trimite la Faraon, şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.»

Acesta este omul care a strigat în fața uriașului Goliat: «Tu vi împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oştirii lui Israel» Și Domnul l-a dat pe uriaș în mâinile lui, astfel tot pământul a știut că Israel are un Dumnezeu.

Acesta este omul care a vestit numele Domnului celor din cetatea Ninive? Iar ei au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cei mai mari până la cei mai mici.

Acesta este omul care a fost aruncat în groapa cu lei, fiindcă se ruga Dumnzeului din ceruri.

Acesta este omul care a fost aruncat în cuptorul de foc fiindcă nu a vrut să se închine idolului din Babilon.

Acesta este omul căruia nu carnea și sângele i-au descoperit cine este Hristosul, Fiul Dumnzeului celui viu.

Dar chiar dacă nu ar fi făcut nimic din toate acestea, El – a arătat cu mâna spre mine. – Este omul pentru care Eu am murit pe cruce și l-am răscumpărat cu sângele meu. Nu-l puteți condamna la moarte, pentru că Eu i-am dăruit viața veșnică!

Luaţi Biblia ca pe un drog…

Marea folkistă Tatiana Stepa, care a trecut în veşnicie pe 7 august 2009, a scris şi a cântat un cântec pe care l-a intitulat «Singurătatea» al cărui refren spune:

«Vă propun un tratament urgent

Şi să aveţi încredere vă rog:

Când nu e un alt medicament

Luaţi singurătatea ca pe un drog.»

«Luaţi singurătatea ca pe un drog...» Ei, ce spuneţi?..

Singurătatea, lipsurile, necazurile, neînţelegerile, moartea cuiva şi câte şi mai câte nu apasă sufletele noastre?... Cât de mult am dori uneori să uităm de toate aceste griji şi să simţim pace în inimile noastre.

Eu când trec prin asemenea momente, de multe ori cei din jurul meu mă întreabă: «Ce ai?.. Te doare ceva?..», «Mă doare sufletul!» – le răspund. Mulţi pleacă zâmbind, asta poate din cauză că eu mai tot timpul glumesc cu ei. Unii poate mă înţeleg, alţii nu, dar pe mine întradevăr, deseori mă doare sufletul şi nimic nu doare mai rău decât sufletul, poate unii ştiu asta. De multe ori, rezolv această problemă cu un pahar-două de alcool şi atunci pe moment mă liniştesc, mai iau unul şi devin fericit chiar. Dar, vai a doua zi sufletul mă doare mai rău, problemele mi se par mai grele.

De câteva ori am avut momente de o linişte şi de o pace sufletească de nedescris şi tocmai acum trec printr-un asemenea moment şi nu datorită alcoolului ci a rugăciunii şi citirii Bibliei.

Iată cât de simplu şi totodată cât de greu este să fi fericit. Cât de greu mi-a fost să întind mâna după una din Bibliile ce stau «prăfuite» pe raftul deasupra biroului meu, s-o deschid la întâmplare şi să citesc din ea. Dintr-o dată am simţit pace şi linişte în suflet – Dumnezeu îmi vorbea prin Cuvântul Său, pe urmă i-am vorbit şi eu, a fost minunat! Nu mai vorbisem demult cu Domnul meu. Am continuat şi a doua zi şi a treia şi iată, de câtva timp, mă simt liniştit şi fericit şi asta datorită dozei zilnice din Cuvântul lui Dumnezeu pe care mi-o injectez în suflet.

Sunt sigur că dacă voi înceta să-mi mai administrez doza necesară, sufletul meu se va îmbolnăvi din nou.

Astfel, eu mi-aş permite să schimb un singur cuvânt în refrenul cântecului Tatianei Stepa:

«Vă propun un tratament urgent

Şi să aveţi încredere vă rog:

Când nu e un alt medicament

Luaţi Biblia ca pe un drog.»

Cine sunt eu?..

«…Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău…». (Luca 15, 20-21)

«În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată. Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.» (2 Petru 2, 21-22)

Iată două pasaje din Biblie ce prezintă două situaţii prin care, eu unul, deseori trec.

După ce mă satur de tăvăleală prin mocirla mizerabilă a acestei lumii, obosit de chefuri, alcool, tutun şi câte şi mai câte, mă întorc spre Dumnezeu şi spun asemenea fiului risipitor: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva Ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul Tău…»

De fiecare dată când revin la Tatăl simt iertarea lui. El – Tatăl ştie să ierte! El iartă aşa cum nici un om nu a făcut-o, şi nu o va face vreodată. Deodată simt pe umeri haina cea nouă, pe degetul meu străluceşte un inel, simt că nu mai sunt desculţ căci în picioare port încălţări, şi nici flămând, căci Tatăl meu a pus pe masă viţelul cel gras. Deodată simt că nu mai sunt mort pentru că aud cuvinteleTatălui: «…acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit».

Dar nu ştiu cum se face, că peste puţin timp uit să mă mai ospătez din bucatele pe care le-a pregătit Tatăl meu pentru ospăţul dat în cinstea mea. Apoi, într-o dimineaţă uit să mă încalţ în încălţările pe care mi le-a dăruit şi o iau aşa desculţ prin lumea plină de noroi, pe urmă pierd inelul cel scump de pe deget, iar haina cea nouă o uit şi pe ea undeva aruncată printr-un ungher.

Şi iată-mă din nou bălăcindu-mă în mocirla mizerabilă a lumii. Ca pe urmă, obosit, să alerg din nou la Tatăl… Şi nici măcar nu ştiu dacă mă pot numi «Fiul risipitor»?... Sau mai bine mi s-ar potrivi: «Câinele (care) s-a întors la ce vărsase» şi «Scroafa spălată (care) s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă»…

Samson p. I - II

Samson - 1

Samson - 2

Sunt sclavul acestei lumi…

Marele gânditor, poet şi filosof ucrainean Hryhorii Savych Skovoroda a dorit ca pe piatra sa funerară să fie săpate următoarele cuvinte: «Lumea a alergat după mine, dar nu m-a prins». Ferice de acest om care la sfârşitul călătoriei sale pe acest pământ a putut rosti asemenea cuvinte. Eu unul aş vrea să mi se scrie pe cruce «Am fost sclavul acestei lumi, iar acum sunt liber».

Dar iată o mare dilemă, un mare semn de întrebare, poate mai mare decât toţi anii vieţii mele: Este moartea un sfârşit sau nu?.. Iar dacă nu,_atunci ce urmează?.. Voi fi liber după moarte?..

Am găsit în Evanghelia după Ioan o soluţie care m-ar putea face liber, o soluţie care m-ar dezrobi chiar acum – aici pe acest pământ. O soluţie oferită de Isus Cristos : «… veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.»

Da! Este destul de limpede şi pare foarte simplu, numai că înainte de acestă soluţie, Isus pune o condiţie: «Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; – după care continuă: Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.»

Deci ca să devin liber, trebuie să cunosc adevărul, iar pentru aceasta e nevoie să devin ucenic al lui Isus Cristos! Trebuie să rămân în cuvântul Lui!

Aceasta este marea mea problemă a vieţii mele – să devin ucenicul Lui Isus Cristos!

Tot am vrut să scriu o carte pe care s-o intitulez: «Nu pot să fiu creştin», am în vedere un creştin în adevăratul sens al cuvântului, căci şi acum sunt creştin, alături de alte sute de milioane de creştini. La fel ca şi ei de Crăciun cânt o colindă, de Paşte iau lumină, spun «Cristos a înviat!» mă mai şi rog din când în când, dar nu mă simt liber ci sclav – sclavul acestei lumi!

Fanii lui Cristos

Cei patru erau trei – Luca şi Matei.

Desigur aţi auzit de multe ori aceste vorbe hazlii despre cei patru evanghelişti ai Noului Testament: Matei, Marcu, Luca, şi Ioan. Dar oare câţi dintre creştinii de astăzi cunosc numele celor 12 apostoli ai Domnului nostru Isus Cristos?..

Există oameni cărora le place foarte mult fotbalul sau alte sporturi de echipă, aceşti oameni se numesc microbişti, adică pasionaţi, deoarece ei manifestă o pasiune deosebită pentru un lucru, ei sunt spectatorii pasionaţi în mod excesiv la o întrecere sportivă, în special la meciurile de fotbal. Totodată ei sunt şi suporterii – admiratorii etuziasmaţi, aproape fanatici (de aceea se şi numesc fani) ai unei echipe sportive.

În ultimul timp se transmit din ce în ce mai des ştiri despre fani care aruncă cu diferite obiecte în jucători şi devastează tribunele. Deseori ei sunt arestaţi, răniţi ba chiar se întâmplă să şi moară.

Aceşti fani sunt credincioşi echipelor sale, desigur aţi auzit celebra lozincă a fanilor echipei «Dinamo»: «Câini până la moarte!». Ei bine aceşti fani sunt gata să-şi jertfească banii, sănătatea, libertatea, uneori viaţa pentru echipa lor favorită. Dar oare există vreun astfel de fan care să nu cunoască numele tuturor jucătorilor din echipa căreia îi este credincios?..

Dar oare câţi dintre noi, cei peste douăzeci de milioane de creştini ai României cunoaştem numele celor doisprezece apostoli care făceau parte din echipa Mântuitorului nostru?..

Papa a numit România: «Grădina Maicii Domnului». Suntem cetăţenii unei ţări creştine, suntem creştini – admiratori entuziasmaţi ai lui Isus Cristos.

Dacă ne-ar întreba cineva, dintr-o religie necreştină, numele celor doisprezece apostoli din echipa Domnului?..

Ferice de cei ce ştiu!

Iar pentru cei ce nu ştiu, Biblia ne face cunoştinţă cu ei: «Iată numele celor doisprezece apostoli: Cel dintâi, Simon, zis Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui; Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacov, fiul lui Alfeu, şi Levi, zis şi Tadeu; Simon Canaanitul, şi Iuda Iscarioteanul, cel care a vândut pe Isus.» (Matei 10, 2-4).

Mozaic de vorbe dulci şi amare III

***
Cine crede că nu păcătuieşte cel puţin de şaptezeci de ori câte şapte în fiecare zi, poate fi un bun creştin, dar niciodată nu poate fi creştin.

***
Creştinii sunt cei mai păcătoşi oameni, dintre toţi păcătoşii.

***
Într-o zi oamenii religioşi vor sta cu gura căscată uităndu-se cum beţivii şi curvele intră înaintea lor în Împărăţia cerurilor.

***
Vai de păstorul, care-şi conduce turma, întorcând spatele marelui păstor.

***
Vai de turma al cărei păstor se gândeşte numai cum s-o tundă şi s-o mulgă.

***
Vai de păstorul care-şi conduce turma cu binecunoscutele cuvinte: "Faceţi ce va spun, nu ceea ce fac!"

***
Vai de aceea care propovăduiesc Lumina, trâind în întuneric.

***
Unii păstori nu-şi feresc turma de lupi, nici nu are rost s-o ferească, atâta timp cât ei sunt mai răi decât lupii.

***
Cel mai iubit dar totodată şi Cel mai urât Om din istoria omenirii a fost Isus Hristos - Omul-Dumnezeu.

***
"O ce noroc am avut!" - spune omul nesăbuit, în loc să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru ajutor.

Cuvinte dulci, cuvinte amare II

***
Unii încearcă să obţină mântuirea cu banii lor, alţii prin faptele lor bune, numai adevăraţii creştini o primesc în dar.

***
Unii îşi vând sufletul pentru bani, alţi, cu banii lor, vor să şi-l salveze.

***
Mai fericit e omul ateu, decât credinciosul nesigur pe credinţa sa.

***
Cel ce caută găseşte numai dacă ştie ce caută.

***
"Cu răbdarea treci şi marea" spune un vechi proverb, însă eu cred mai mult: cu răbdarea poţi ajunge chiar şi-n Împărăţia lui Dumnezeu.

***
Unii rămân nemuritori prin operele lor, alţii prin faptele lor de vitejie. Fericit e omul ce rămâne nemuritot prin credinţa sa.

***
În disputa dintre Dumnezeu şi Diavol, omul nu pate să rămână neutru.

***
"Capul ce se apleacă sabia nuţl taie" - înţeleaptă vorbă, însă cei ce-ţi vor capul ţi-l vor tăia şi aplecat.

***
Naşterea şi învierea Domnului, iată două sărbători în care "creştinii" păcătuiesc liniştiţi în numele lui Isus Hristos.

***
Dacă te uiţi atent în ochii femeilor imorale, poţi zări iadul.

Testamentul

Odată un om foarte bogat se afla pe patul morţii. El nu avea nici soţie nici copii. Toată viaţa a trăit singur şi retras de lume, şi totuşi în ultimele zile ale vieţii sale s-au găsit foarte mulţi prieteni şi amici, care-i dădeau târcoale, care de care mai amabil şi mai grijuliu faţă de bătrânul muribund. Bineînţeles că toţi aceşti prieteni amabili, sperau, fiecare, ca bătrânul îi va include în testamentul său uriaş. Cu fiecare zi ce trecea, grija lor prefăcută, faţă de bătrân creştea, însă odată cu ea creştea şi nerăbdarea de al vedea pe acesta mort.
Dar iată că într-o dimineaţă, au primit vestea cea mare: bătrânul muri. Atunci au sărit cu mic cu mare la avocatul bătrânului, ca să afle dacă sunt incluşi în testament. Avocatul zâmbi pe sub mustaţă şi-i răspunse că ultima dorinţă a răposatului a fost ca testamentul să fie deschis numai în ziua înmormântării sale. Nerăbdători, nevoie mare, aşa zişii prieteni ai răposatului, au pregătit în grabă cele de trebuinţă înmormântării, şi o fixară pentru a doua zi, după care fiecare plecă în treaba sa. Lângă mort rămase doar un om şchiop ce-l slujise pe bătrân ani lungi. Era sărac ca vai de capul lui şi acum nu ştia încotro s-o apuce. Prietenii bătrânului deja au încercat să-l alunge. Dar acesta cu lacrimi în ochii îi imploră să-l mai lase să vegheze la căpătâiul stăpânului său, iar mâine după ce-l va conduce pe ultimul drum, va pleca el singur încotro va vedea cu ochii. Aceştia îl lăsară până la urmă, ba chiar le conveni că nu-l lasă pe mort singur. Aşa că bietul om, trase un scaun lângă căpătâiul stăpânului şi se puse la citit, dintr-o Biblie cu scoarţe învechite de vreme. Tot citind verset după verset, capitol după capitol, nici nu băgase de seamă cum trecuse noaptea şi începu să se crape de ziuă. Deodată uşa se deschise şi în odaie intră avocatul răposatului.
— Ultima dorinţă a răposatului a fost ca să deschid testamentul în zorii zilei în care va avea loc înmormântarea sa. Eu nu aveam voie să anunţ pe nimeni ceasul ci doar ziua, aşa că ce scrie în acest testament, deocamdată vom afla doar noi doi – spuse avocatul desfăcând plicul, citi: „Las toată moştenirea mea acelora care în această clipă se află lângă sicriul meu!” Se aşternu o tăcere lungă după care avocatul adaugă:
— Aşadar dragul meu, după ce ai fost aproape jumătate din viaţă-ţi slugă în această casă, iată-te acum stăpânul ei, felicitări.

Cel puţin două din sfaturile date de Domnul nostru Isus Hristos, putem regăsi în această poveste, destul de interesantă:

„Ferice de robii aceia, pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Fie vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă, ferice de robii aceia dacă-i va găsi veghind!” (Luca 12:37-38 )

„…şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie rob.” (Matei 20:27)

Un singur mijlocitor

Nu demult am citit romanul „Sânge şi nisip” al binecunscutului clasic al literaturii spaniole Blasco Ibianis.
Romanul descrie viaţa viteazului toreador Huan Galiardo. Scriitorul descrie cu lux de amânunte organizarea coridelor, costumele tradiţionale ale toreadorilor şi multe alte lucruri interesante din viaţa acestor oameni curajoşi, care deseori plătesc cu viaţa curajul lor, murind în coarnele fioroşilor tauri.
În mod deosebit mi-a plăcut pasajul în care autorul descrie teama şi emoţiile prin care trece frumoasa Carmen, soţia toreadorului Huan Galiardo.
În timp ce viteazul ei soţ înfruntă taurii fioroşi ea alearga la biserică şi aprindea zeci de lumânări în faţa statuii Sfintei Fecioare de la Macarena implorând-o cu ochii plini de lacrimi să îl ocrotească pe Huan de coarnele taurilor. Însă totodată în sufletul ei se strecoară teama şi îndoiala. Privind statuia şi rece fără viaţă îşi dă seama că feciora, nu-i decât o femeie, care cândva a plâns şi s-a rugat ca şi ea, pentru viaţa fiului ei.
Atunci fără nici o ezitare fugea la Biserica Sfântului Laurenţiu, unde cădea în genunchii în faţa statuii lui Isus Hristos, Omul-Dumnezeu, care avea pe frunte o cunună de spini iar în spate o cruce grea. Pe fruntea şi pe faţa Sa se puteau citi un chin fără de margini şi o blăndeţe dumnezeiască.
Privind la statuia Nazarineanului, Caremen simţea în sufletul său zdrobit pace şi speranţă. Credea că acest puternic Bărbat – Dumnezeu, poate să îl ocrotească pe Huan Galiardo.

* * *

Acest pasaj mi-a adus aminte de cuvintele apostolului Paul, scrise în 1 Timotei 2: 6: „Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care s-a dat pe sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru noi toţi.

Povestea firului de ceapă

Scriitorul Dostoevski, marele clasic al literaturii ruse descrie în celebrul său roman „Fraţii Kamarazov” o povestioară foarte interesantă, pe care (nu mai ţin minte care dintre scriitori români, în „România Literară”) a numit-o „Povestea firului de ceapă”.

Iată şi povestea pe care o povesteşte Gruşenka:
„Se spune că odată a trăit o femeie din cale afară de egoistă şi rea, care nu făcuse în viaţa ei nici o faptă bună nimănuia. Nu avea milă de nimeni şi nu iubise pe nimeni niciodată în afară de propria-i persoană. Era o povară şi un blestem pentru cei din jurul său.
Dar iată că într-o bună zi această femeie moare şi nimereşte drept în iad, de altfel unde-i era şi locul. Dar ca toată lumea avea şi ea un apărător în viaţă şi în moarte, acesta era îngerul ei păzitor, care nu voia cu nici un chip s-o lase să putrezească în iad. Acest înger se duce aşadar la Dumnezeu şi se roagă pentru sufletul femeii, pe care o cunoştea mai bine decât alţii.
– A făcut vre-un bine în toată viaţa ei? – a întrebat Dumnezeu.
Cum dorea să o salveze cu orice preţ de la chinurile veşnice ale iadului, îngerul şi-a adus aminte, că femeia odată, o singură dată în viaţa ei, a dat de pomană cuiva un fir de ceapă.
– Bine! – a spus Dumnezeu, în marea Sa îndurare. – Dacă e aşa atunci las-o să se agaţe de firul de ceapă iar tu trage-o afară din iad, dacă firul rezistă e salvată!
Îndată îngerul a luat firul de ceapă şi l-a întins femeii, care s-a prins bine de el, cu amândouă mâinile.
Numai că atunci câţiva păcâtoşi din preajmă au încercat să-se prindă şi ei de femeie, ca să îi scoată şi pe ei îngerul din iad. Îngerul trăgea de fir şi culmea firul rezista. Dar femeia tot egoistă a rămas – era firul ei de ceapă, era îngerul ei, – aşa că începu să-i alunge, ca nu cumva să se salveze şi ei. Dar în clipa în care a rămas singura stăpână pe fir, acesta s-a rupt. De acum îngerul nu mai putea face nimic pentru ea.

* * *

Când enumera pe cei ce nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu, apostolul Paul aminteşte şi pe cei lacomi şi hrăpăreţi: „Nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivi, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6:10)

Rondelul învierii

Hristos din morţi a înviat!
De mila celor care pier,
S-a coborât la noi din cer...
Fără de vină şi păcat.

Străpuns în coastă de un soldat,
Sfântul trup atins de fier.
Hristos din morţi a înviat!
De mila celor care pier.

Destinul lumii neîmpăcat,-
Ca un trist colind fără de ler,
Noroadele iertare-şi cer...
Prin lume vestea a zburat:
Hristos din morţi a înviat!

Rondelul de paşte (poezie)

Cântaţi creştinilor, cântaţi - e paşte!
L-am răstignit odată, e de ajuns!
Ce credem noi, că Acest Isus
În fiecare an din morţi se naşte?

Doar când primejdia ne paşte,
Ne ridicăm privirea-n sus?
Cântaţi creştinilor, cântaţi - e paşte!
L-am răstignit odată, e de ajuns!

Satan începe gura a-şi caşte
Când noi avem la pol opus,
Păcate grele-n noi de dus...
E rândul nostru a ne naşte,
Cântaţi creştinilor, cântaţi - e paşte!

Rondelul Grădinii Ghetsimani (poezie)

Cu sânge ai plâns în Ghetsimani,
Ai plâns ca un Dumnezeu lumit
Însă prieteni I-ai numit,
Pe ai Tăi duşmani.

Ai fost vândut de-i Tăi pe bani,
Între lănci păşit-ai liniştit...
Cu sânge ai plâns în Ghetsimani,
Ai plâns ca un Dumnezeu lumit.

Ca un sărman între sărmani
Tu Fiu Ceresc, Cel Preaiubit,
Ce deopotrivă I-ai iubit
Şi pe iudei şi pe romani...
Cu sânge ai plâns în Ghetsimani.

Târziu la poarta unui han (colind)

Târziu la poarta unui han,
Drumeţu-n poartă bate
Şi îl întreabă pe hangiu:
Un loc oare... se poate?

Dar bine, bine, cine eşti?
Eu sunt din Galilea.
Mă cheamă Iosif, sunt teslar
Şi-mi vrea naşte femeia.

O, frate-al meu, îmi pare rău
Dar n-am loc în odaie
Acolo-n spate-i grajdul meu
Culcaţi-vă în paie.

Hangiule, de-ai fi ştiut
Ce a ştiut Maria,
Că-n grajdul tău, în ieslea ta,
Se va naşte Mesia.

Dar undeva, departe-n câmp
Aşteptând să vină zorii,
Stăteau păzind de lup flămând,
Turma de oi păstorii.

Şi dintr-o dată strălucind,
Din noaptea prea senină,
Un înger înspre ei venind
Cu slavă şi lumină.

Cerul deschis, îngerii-n cor,
Cânta întreg soborul:
O, nu vă temeţi voi păstori
Vi s-a născut păstorul.

Nu din întâmplare (poezie)

Nu a fost un joc copilăresc,
Nici pură întâmplare,
Din dragoste tatăl ceresc
A creat pământ şi mare.

Nu e o joacă de copil,
Nici pură întâmplare,
Să vezi în luna lui april
Înflorind pe câmp o floare.

Chiar firul ierbii cel semeţ
Şi verde la culoare
A fost creat c-un scop măreţ
Nicicum din întâmplare.

Nimic din toate câte sunt
Şi câte-au fost sub soare,
Creat e omul din pământ,
Dar nu din întâmplare.

Vara cu soare şi cu ploi,
Iarna cu a ei ninsoare,
Orânduite-s pentru noi,
Dar nu din întâmplare.

Vedem pe lume fluturi, flori,
Vesel zâmbind sub soare
Şi curcubeu-i din culori,
Dar nu din întâmplare.

Din cer Isus la noi veni
Aducând răscumpărare,
Pe cruce pentru noi muri,
Dar nu din întâmplare.

Cu sânge sfânt am fost spălaţi,
Având drept la salvare,
Din dragoste răscumpăraţi,
Nicicum din întâmplare.

Din cer ne pune azi Isus
La toţi câte-o-ntrebare
Ce bine-ar fi să-I dăm răspuns,
Dar nu la întâmplare.

Comparaţie (poezie)

Tu eşti Mare Cuvânt.
Eu nu sunt decât pământ.
Tu eşti Marea mea Lumină
Eu nu-s decât colb şi tină.

Tu eşti Marele Împărat
Eu nu sunt decât păcat.
Tu eşti Leul ce Puternic
Eu nu-s decât un hoit vremelnic.

Tu eşti Mielul cel mai Blând
Eu sunt lupul cel flămând
Tu pe cruce ai murit
Eu am râs şi Te-am hulit!

Ţi-ai dat viaţa pentru mine
Purtând o moarte de ruşine.
Ai răbdat hulă şi-ocară
Pentru mine-un lup şi-o fiară.

Ţi-ai dat viaţa pic cu pic
Pentru un vierme de nimic,
Pentru mine-o secătură
Ţi-ai dat viaţa fără ură.

Şi pe cruce cu iubire
M-ai iertat dintr-o privire.
„Iartă-l Doamne de păcat!” –
Pentru mine Te-ai rugat.

„Că nu ştie ce-a făcut!”
Cum nu ştiu? Eu Te-am vândut!
Pentru-o mână de arginţi
La preoţii cei prea sfinţi.

Şi când Tu ai sângerat
Ca să mă speli de păcat
Te-am hulit şi Te-am scuipat
Te-am biciuit şi am strigat.

Cu preoţii cei mari
Te-am ucis între tâlhari.
Iar pe când ai înviat
Am strigat că Te-au furat.

Am dat mită, am dat bani
Am dat aur la romani.
Eu pe toţi i-am cumpărat
Doar să neg că a înviat

Iar pe cei ce Te-au vestit
La moarte i-am osândit
Şi cu pietre i-am ucis
Numele Ţi-am interzis.

De la răsărit la apus
Să nu aud de Isus.
De la apus la răsărit
Moarte celui ce-a rostit.

Iar când ai ajuns vestit
Eu am spus că-i doar un mit,
O legendă, o poveste,
În care-adevăr nu este.

Ba că nu erai deloc
Şi de-ai fost n-ai fost proroc,
Nici Mesia Salvator,
Ci un biet rătăcitor.

Unii când m-au întrebat
Le-am spus c-ai fost un democrat,
Altora să fiu pe plac
Le-am spus c-ai fost maniac.

Adevăr?… Nu am spus un strop,
Dar tot n-am putut să-ngrop
Numele de Isus Hristos,
Lumii îi părea frumos.

Dar şi de aici am tras folos
Căci Te-am bătut în efigii
Te-am împărţit în religii:
Francmasonii, spiritiştii,
Teosofii, ocultiştii…

Pe unii i-am numit zei
Pe-alţii i-am făcut atei
Dar totul e deşărtăciune
Nu am putut să Te şterg din lume.

Numele Tău Cel Preasfânt
Stă azi pe orişice mormânt.
Peste tot unde te-ai duce
Vezi o cruce la răscruce.

De aş şterge din Calvare
Din icoane, din altare…
Din fresce de mănăstire
Chipul Tău plin de iubire

Cel născut dintr-o femeie,
Prin istorii şi muzee,
Prin galerii şi pinacoteci…
Tu rămâi Doamne pe veci.

Azi eşti pomenit de clerici
Prin capele, prin biserici
Doamne chiar cei răi de gură
Te pomenesc şi când înjură.

Dar se împlinesc, Doamne, anii
Şi zadarnice strădanii
De a şterge numele Tău
Vin din partea celui rău.

E o trudă inutilă
Ţi se face Doamne, milă
De bietul om – o unealtă,
Un ciocan, o simplă daltă.

Un instrument de temut,
În mâna lui Belzebuth.
Care încă din Eden, din pom
S-a tot folosit de om.

Căci satan are puterea
Şi omul îi ascultă vrerea.
Acesta-i adevărul trist
Orice om e-un „Antichrist”.

Când încalcă Sfânta Lege
Nu pricepe, nu-nţelege.
Dar Dumnezeu e iubire
El ne iartă în neştire.